arată tot

Oncologie în cabinetul nostru de medicină internă și de familie din Hallbergmoos

Tratament ambulant

În cadrul specialităţii oncologie investigăm şi tratăm afecţiuni tumorale.

Auzind pentru prima dată diagnosticul „cancer", multe persoane se gândesc la o stare incurabilă. Progresul ştiinţelor medicale şi modalităţile terapeutice moderne oferă însă posibilitatea trăirii unei vieţi decente şi în aceste situaţii, dar acest lucru nu este posibil fără o supraveghere medicală continuă.

Pe această linie dorim să sprijinim pacienţii noştri asigurându-le îngrijire specială la cel mai înalt nivel. Într-un mediu plăcut vă oferim ajutor, susţinere psihică şi un tratament profesional.

Contactaţi-ne cu încredere! Vă sfătuim cu plăcere.

Examinări preventive

Checkup 35

Această denumire acoperă un examen de bilanţ ce se efectuează din doi în doi ani pentru persoanele peste 35 de ani. Conţine o examinare fizică complexă şi analizele de laborator: glicemie, colesterolemie, examen sumar de urină. La nevoie se pot efectua şi alte investigaţii. Pentru recoltarea probelor biologice vă rugăm să vă prezentaţi dimineaţa pe stomacul gol (fără consum prealabil de alimente lichide sau solide).

Control medical preventiv

Pentru controlul medical preventiv la bărbați se recomandă examinarea anuală preventivă după împlinirea vârstei de 45 de ani. Examinarea constă din tuşeul anal şi la nevoie verificarea conţinutului de sânge al materiilor fecale.

Controlul medical preventiv la femei preia medicul ginecolog.